Sony Xperia T3, un nou smartphone japonez. Ar fi cel mai subțire, dacă ar avea rivali

de: Răzvan Băltărețu
03 06. 2014

Sony introduce un nou telefon: Xperia T3. Compania susține că e cel mai subțire smartphone de 5,3 inci, dar este, totodată, și singurul său rival.

Sony Xperia T3 are un procesor cu patru nuclee, cântărește 148 de grame și o cameră de 8 megapixeli cu deja celebrul senzor Exmor RS. Ca o filă din dotările Samsung Galaxy S5, telefonul filmează HDR care înseamnă că utilizatorii vor putea înregistra video la calitate bună, chiar în condiţii nepotrivite de lumină. Cu ajutorul opţiunii SteadyShot, fotografiile vor putea fi clare şi precise. Compania îl laudă și drept cel mai subţire smartphone cu display 5,3 inci existent pe piaţă. Totuși, nu există vreun smartphone care să-i fie rival cu adevărat la grosime și la cei 5,3 inci. Sony a găsit însă o nișă bună pentru marketing.

„Xperia T3 a fost special creat pentru cei care apreciază şi care pun accent pe aspectul lucrurilor care îi înconjoară. T3 va fi dotat cu cele mai noi tehnologii Sony- inclusiv cele care pun în valoare expertiza pe imagine şi pe display-ul HD- toate acestea fiind incluse într-o carcasă elegantă, din inox“, a declarat Calum MacDougall, Xperia Marketing Director la Sony Mobile Communications, conform unui comunicat de presă remis Playtech.

Xperia T3 va fi disponibil în trei culori elegante: alb, negru şi vişiniu. Oţelul folosit pentru carcasă ajută ca telefonul să fie rezistent şi durabil în timp ce carcasa mată din spatele telefonului menţinte senzaţia de telefon uşor şi subţire. Folosește tehnologiile Sony Bravia, adică are un display HD Triluminos de 5,3 inci care are la bază tehnologia Mobile Bravia Engine 2. Ecranul este de tip IPS și reproduce fidel culorile, conform producătorului. Utilizatorii Xperia T3 se vor putea conecta la reţele de tip 4G și autonomia va veni dintr-o baterie de 2.500mAh.

Xperia T3 și aplicaţiile pentru camera foto:

Social Live– o aplicaţie ce permite transmiterea live pe Facebook a fiecărui moment, oferind acces la comentarii şi reacţii în timp real

Efect AR– trecerea camerei foto în modul AR va ajuta fiecare utilizator să adauge efecte sonore sau animaţii la fotografiile sau filmele deja realizate.

Timeshift burst este o opţiune ce permite utilizatorului să realizeze 31 de cadre foto în doar 2 secunde.

Efecte Creative– pentru cei care caută să redea un aspect artistic fotografiilor, opţiunea de Efecte Creative permite schimbarea culorilor, aplicarea de filtre precum şi multe alte posibilităţi.

Stilizarea Portretelor– ajută utilizatorii să realizeze cele mai fotogenice fotografii personale, aceştia putând adăuga în timp real machiaj, decoraţiuni şi multe alte opţiuni.

Sony Xperia T3 va fi disponibil la nivel internaţional începând cu finalul lunii iulie 2014.